Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea parțială / integrală a oricărui tip de conținut de pe acest site, fără acordul scris prealabil al titularului, este strict interzisă.

Consultații Neurologie

Dr. Paul Alexandru Findrihan

Medic specialist neurologie 
Competență în ecografie Doppler vasculară

Dr Paul Alexandru Findrihan

Medic specialist neurologie 
Competență în ecografie Doppler vasculară

Dr. Paul Alexandru Findrihan a absolvit Universitatea de Medicina și Farmacie "Carol Davila" din București, urmând pregătirea în rezidențiat la Spitalul Universitar de Urgență din capitală.

La momentul actual, activează ca medic specialist neurolog la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din București, făcând parte din noua generație de medici care promite să facă o schimbare radicală în ceea ce privește abordarea și tratamentul afecțiunilor neurologice acute și cronice.

Parcursul profesional și numeroasele colaborări cu centre medicale reputate din capitală îl recomandă ca pe un medic bine pregatit, actualizat și competent, dornic să contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților săi.

Noi suntem convinși că venirea sa în orașul regal va aduce o contribuție semnificativă la starea de bine a pacienților cu afecțiuni neurologice și îl întampinăm cu brațele deschise în marea familie CARDIOBALANCE!

Programul de lucru 

Orar:

IN CURS DE ACTUALIZARE

Telefon:
+4 0765 458 420

Adresa:

Str. Castanilor, Nr. 9, Curtea de Argeș

Servicii & Tarife

  • Consultație neurologie
    250 LEI
  • Control neurologie (in maxim 30 de zile de la consultatia inițială)
    180 LEI
  • Ecografie Doppler cervicală (artere carotide și vertebrale)
    400 LEI
  • Ecografie Doppler transcraniană (TCD)
    250 LEI
  • Ecografie Doppler cervicală + transcraniană
    500 LEI