Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea parțială / integrală a oricărui tip de conținut de pe acest site, fără acordul scris prealabil al titularului, este strict interzisă.

Dr Marius Trandafir medic primar reumatologie consultatii cardiobalance curtea de arges si Pitesti

Suntem deosebit de încântaţi să vă anunţăm că începând cu data de 20 octombrie, se alătură echipei noastre DR. MARIUS TRANDAFIR, medic primar reumatolog şi doctor în ştiinţe medicale!

Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, Dr. Marius Trandafir și-a realizat pregătirea în rezidențiat la Spitalul Clinic "Sfânta Maria" din București, sub indrumarea unor nume prestigioase din lumea academică medicală, precum Prof. Dr. Ruxandra Ionescu, Conf. Dr. Denisa Predețeanu și Prof. Dr. Andra Bălănescu.

Medic specialist din anul 2018 și ulterior medic primar în reumatologie din anul 2023, Dr. Marius Trandafir numără peste 10 ani de experiență în patologia reumatologică degenerativă, infecțioasă și în bolile sistemice autoimune.

Pe parcursul pregătirii sale, a obținut prin examen competență în ecografia aparatului locomotor și în tratamentul minim invaziv eco-ghidat al afecțiunilor articulare degenerative.

Teza sa de doctorat, intitulată "De la conceptul T2T la implementarea în practica clinică in spondilartrite", realizată sub indrumarea Prof. Dr. Ruxandra Ionescu, tratează in detaliu tendințele actuale în managementul patologiei articulare inflamatorii din familia spondilartropatiilor.

Cu un ochi pentru detaliu și o atenție deosebită pentru bunăstarea pacienților săi, Dr. Marius Trandafir se consideră un medic atent și răbdător, a cărui datorie este nu doar de a trata boli, ci și de a oferi alinare celor în suferință.

CardioBalance

Clinica ta de suflet!